"Din jos de Cărpiniş, Bistriţa-şi taie calea dreaptă până-n livezile Mădeiului. Soarele răsare punând cununi de aur pe creştetele codrilor. În urma noastră, pe măgurile depărtate, se văd bungetele de brădet înnegrind zarea ca o arătura proaspătă. Privelişti fermecătoare, care nu se pot spune cu vorbe, se deschid de pretutindeni, şi fug, alunecă fantastic îndărătul nostru, şi altele vin, şi cele care vin ni se par şi mai fermecătoare. De pe plută, din goană, ochii nostri beau cu nesaţ frumuseţile acestea, care curg şi nu se mai sfârşesc, şi ne pare rău că nu le putem lua, să le ducem cu noi şi să le arătam lumii, aşa cum le vedem acum, în lumina, în măreţia şi-n liniştea asta dumnezeiască, şi să spunem celor care nu le cunosc şi nu le ştiu: "Iată ţara noastră!..." Atunci ar înţelege deodată - că bătrânii de pe zidurile Troiei la vederea frumoasei Elena - de ce s-au dat atâtea lupte ş-atâta sânge s-a vărsat pentru "bucăţica asta de pământ".

Alexandru Vlahuţă- fragment din România pitorească

Ultima actualizare: 23.12.2012