Istoric

Până în sec. al XIV-lea locuitorii de pe cursul mijlociu al Bistriţei erau răzeşii.

Unele sate de-a lungul văii Bistriţei (Mădei, Borca, Farcaşa, Broşteni), fiind sate de hotar între Moldova şi Regatul Ungariei până în 1541, între Moldova şi Principatul Autonom al Transilvaniei până în 1651, apoi între Moldova şi Imperiul Austro-Ungar, s-au bucurat de unele privilegii (scutiri de taxe) din partea domniei, în schimbul slujbei de plăieş.

2.1.   Consideraţii privitoare la denumirea satului

Cu privire la numele satului prin tradiţie se presupune că denumirea de Mădei ar proveni de la numele unui călugăr Mateiu, care împreună cu Chiriac, prieten al său ar fi fugit din Transilvania din cauza persecuţiilor religioase şi naţionale şi s-ar fi aşezat pe pârâul Mădeiului ridicând un schit în locul unde şi astăzi se cheamă „La Chilii”. Lor li s-ar fi adăugat şi alţi călugări: Candrea şi Streju.

După un timp Chiriac şi-a făcut chilie separată pe muntele vecin cu Bistriţa care şi astăzi îi poartă numele, Candrea a trecut pe versantul drept al pârâului Mădei numit jgheabul lui Candrea, iar Streju şi-a făcut chilie la gura pârâului Strejii.

2.2.   Atestare documentară

Documente scrise privind vechimea satului Mădei găsim din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Astfel:

Ø în anul 1558 domnitorul Al. Lăpuşneanu donează Mănăstirii Slatina ctitoria sa sfinţită, iar în anul 1561 a donat moşiile Mădei, Sabasa, Farcaşa (N. Iorga, Inscripţii din Bisericile României, Bucureşti 1905). În acea vreme din moşia Mădei făceau parte satele: Mădei, Pârâul Cârjei, Frasin şi Haleasa. De la această dată şi până la secularizarea averilor mănăstireşti (1863) şi apoi la marea împroprietărire făcută în temeiul legii rurale din 1864, locuitorii satului au fost birnici pe moşia mănăstirii Slatina. La începutul acestei domnii se administrau direct de mănăstire prin slujitorii ei. După ce mănăstirea a fost închinată cu toată averea Mitropoliei Moldovei şi Sucevei ele se administrau de către Mitropolie prin arendaş;

Ø un document din Arhivele Iaşi, Fondul Mitropoliei, aminteşte că în anul 1710, în satul Mădei s-a construit o biserică din lemn pe locul numit pârâul Mădeiului. Pentru construcţia acesteia a fost adus ca meşter bărdaşul Zaharia Pâcu din Pângăraţi împreună cu doi ficiori ai săi;

Ø mai târziu înmulţindu-se familiile, au coborât de pe pârâul Mădeiului în lunca Mădeiului unde au tăiat răchitele şi au făcut case;

Ø despre Bistriţa se aminteşte că pe vremea aceea era un pârâu părăginit, închis de copaci răsturnaţi şi care îşi schimba albia în fiecare primăvară;

Ø un alt document numit „Condica Liuzilor” (plătitori de bir), aflăm despre Mădei şi Pârâul Cârjei că locul mănăstiresc cuprindea:

Ø  imaş- 240 fălci;

Ø  fânaţ- 20 fălci;

Ø  pădure mare- 80 fălci;

Locuitorii din aceste sate aveau:

Ø  imaş- 69 fălci;

Ø  fânaţ- 210 fălci;

Ø  48 boi;

Ø  46 cai;

Ø  170 vite cornute;

Ø  680 oi;

Ø  2 pietre de moară;

Ø  18 fierăstrae (gatere de apă);

Ø în anul 1803 pe moşia Mădeiului care cuprindea satele Mădei, Pârâul Cârjei, Lunca, Frasin, Haleasa şi Neagra erau 60 de familii;

Ø locuitorii se ocupau cu munca la pădure (tăietori, corhănitori, tânjelari, fierăstrari) şi cu creşterea animalelor;

Ø în 1820, în satul Mădei şi Pârâul Cârjei erau 59 de locuitori, dintre care  3 slujitori bisericeşti (preot Toader, dascăl Gheorghe, dascăl Grigore Ciolan), Ion Mane om al spătarului Ştefanache Catargiu, două vadane Sofronia şi Gafiţa iar vornic era Lupu Orândaru;

Ø în 1832 în Mădei, Pârâul Cârjei şi Haleasa erau 112 birnici dintre care 11 slujbaşi pe moşie erau scutiţi de bir. Atunci erau 2 preoţi, preot Vasile şi preot Toader dar şi patru dascăli Ion Ciubotă, Gheorghe Apopii, Gavril Cârjă şi Gheorghe ginerele lui Toader;

Ø în 1848 aflăm următoarele: Mădeiul şi Pârâul Cârjei, sate ale Mănăstiri Slatina aveau 169 de familii dintre care 129 birnici, 15 vadane 29 bătrâni nevolnici, un vătaf (I. Măhălău), 3 preoţi şi 4 dascăli.

2.3.   Înfăptuirea reformei agrare din 1864

Reforma agrară din 1864 înfăptuită ca urmare a luptei seculare a ţărănimii pentru pământ a fost susţinută de:

Ø Nicolae Bălcescu;

Ø I.H. Rădulescu;

Ø C. Negri;

Ø V. Alecsandri;

Ø M. Kogălnicenu;

Ø A.I. Cuza.

A fost un mare act istoric de dreptate socială. Numele domnitorului A.I. Cuza şi a sfetnicului său apropiat M. Kogălniceanu nu vor rămâne neşterse din memoria poporului nostru, ele simbolizând legăturile dintre ţăran şi dreptul de stăpânire asupra pămânului pe care-l munceau de veacuri.

Astfel:

Ø în 1864 în Mădei au fos împroprietriţi 24 fruntaşi, 25 pălmaşi, 20 codaşi, stăpânind în total 282 fălci;

Ø în 1884 terenurile împădurite, păşunele, apele şi gârlele devin proprietatea Domeniului Coroanei Borca;

Ø din marile dicţionare geografice ale României aflăm că Mădeiul devine sat pe moşia Borca, comuna Mădei, jud. Suceava cu 127 de familii (500 suflete), vatra satului ocupând 126 fălci şi 15 prăjini;

Ø  în sat era o biserică cu hramul Sfinţilor Voievozi zidită în 1858 de un preot şi 2 cântăreţi;

Ø satul avea o şcoală rurală mixtă, înfiinţată în 1865, condusă de un învăţător plătit de stat şi frecventată de 30-35 elevi;

Ø în comună mai erau 6 cârciumi;

Ø animale erau:

Ø  21 cai;

Ø  176 oi;

Ø  574 vaci;

Ø  3.988 oi;

Ø  6 capre;

Ø  196 porci;

Ø în comună se afla şi o schelă de plute numită „Balta popii”;

Ø s-a mai făcut o împroprietărire şi în 1879 când au fost împroprietăriţi 13 insurii care posedau 39 fălci;

Øsingura cale de comunicaţie era şoseaua Fălticeni-Vatra Dornei ce străbătea comuna în tot lungul ei;

Ø în acea perioadă s-a înfiinţat şi primăria;

Ø după primul război mondial, comunele Crucea, Broşteni, Mădei, Borca şi Farcaşa au trecut la judeţul Neamţ.

2.4.   Domeniul Coroanei (1884-1947)

Ø 12 moşii măsurau 118.000 ha;

Ø comuna Borca era una dintre cele 12 moşii a Domeniului Coroanei;

Ø administratorul Domeniului Coroanei Borca era ing. Voiculescu Ecaterina;

Ø în timpul Domeniului Coroanei s-au realizat clădirile de la Grupul Şcolar „Mihail Sadoveanu”, ocolul silvic, poştă, teatru de păpuşi, linii de cale ferată (8 km pe Borca, 12 km pe Sabasa), un gater, o moară şi o brutărie.

2.5.   Locuitorii din comuna Mădei în anii primului război mondial (1914-1918)

România a participat la acest război între anii 1916-1918.

Anii primului război mondial au adus o stagnare în viaţa economică şi socială a satului. Foarte mulţi bărbaţi au fost mobilizaţi participând la campaniile din Bulgaria din timpul războaielor Balcanice (1912-1913), şi ţinuţi concentraţi până la intrarea României în război, 15 august 1916.

         După oprirea ofensivei trupelor române în Transilvania de către trupele Austro-Ungare şi Germane, după ocuparea de către inamic a unei mari părţi din teritoriul ţării, Mădei, Boşteni, Borca trec vremelnic sub ocupaţia Austro-Ungariei, linia frontului fiind pe apa pârâului Borca şi Sabasa. În mare parte, populaţia satului a fost evacută în comunele vecine sau în şesul Moldovei, pentru a fi ferit tineretul de încorporări de către inamic. Tinerii au ajutat armata în construcţia unor drumuri strategice, ca cel de pe Stejaru, şi de pe Grinţieş spre frontieră. Vitele au fost rechiziţionate, multe case distruse, demolate şi transformate în adăposturi pentru armată. Atunci a fost demolat localul de şcoală şi s-a pierdut întreaga arhivă a şcolii şi bisericii care au fost arse. Cu mari greutăţi, îndurând lipsuri de tot felul, într-o perioadă îndelungată, sătenii şi-au putut reface gospodăria. Ca în toate satele ţării, războiul a plasat urme adânci prin pierderea multor bărbaţi tineri căzuţi pe front în urma cărora au rămas văduve şi copii orfani.

La acest război au luat parte 124 de săteni înrulaţi în diferite unităţi militare dintre care cei mai mulţi în regimentul infanterie Fălticeni. Au fost numearoase familiile din care au plecat 2-3-4-5-6 fraţi. Din famila lui Petru Arsinte au plecat toţi cei 6 fraţi: Simion, Vasile, Toader, Dumitru, Gavril şi Grigore.

Din familia lui Ion Mujdei din Pârâul Cârjei: Gavril, Vasile, Toader.

Din familia Guguţa: Constantin Grigore, Iftimie, iar din familia Balan fraţii: Mihai, Ion şi Simion. Au mai participat Cârjă A. Vasile, Cojocaru Ştefan, Cârjă A. Toader, Cioată Gheorghe.

Au căzut în această grea încercare 11 soldaţi din Mădei şi 9 din Pârâul Cârjei.

După primul război mondial, un eveniment important din viaţa ţărănimii a fost reforma agrară din 1921. Din suprafaţa de 13.427 ha cât avea Domeniul Coroanei Borca au fost expropiate doar 3.269 ha, astfel:

Ø  2.019 ha pe teritoriul comunei Borca;

Ø  12, 8 ha pe teritoriul comunei Mădei;

Ø  32 ha pe teritoriul comunei Broşteni.

Nemulţumiţii au trimis o delegaţie la Majestatea Sa Regele. Văzând că nici în acest mod nu pot fi rezolvate problemele, au trecut la conflicte directe, cu autorităţile locale şi cu jandarmii.

Astfel, un violent conflict izbucneşte între locuitorii din Borca şi administraţia Domeniului Coroanei la 7 mai 1935 când administraţia a început plantaţia la locul numit „Scaunul Rusului” din Poiana Borcii. Atunci ţăranii au alungat pe lucrătorii administraţiei de pe islazul pentru păşune.

2.6.   Locuitorii satului în al doilea război mondial (1941-1944)

La 23 august 1944 numeroşi cetăţeni din Mădei se găseau pe front. Ei făceau parte din plutonul fix Mădei, campania Farcaşa, batalionul fix Piatra Neamţ, ce se afla în acel timp în zona Suha-Mălini, fiind comandaţi de colonelul Nistor Teodorescu.