Consideraţii privitoare la denumirea satului

            Până în sec. al XIV-lea locuitorii de pe cursul mijlociu al Bistriţei erau răzeşii.

Unele sate de-a lungul văii Bistriţei (Mădei, Borca, Farcaşa, Broşteni), fiind sate de hotar între Moldova şi Regatul Ungariei până în 1541, între Moldova şi Principatul Autonom al Transilvaniei până în 1651, apoi între Moldova şi Imperiul Austro-Ungar, s-au bucurat de unele privilegii (scutiri de taxe) din partea domniei, în schimbul slujbei de plăieş.

Cu privire la numele satului prin tradiţie se presupune că denumirea de Mădei ar proveni de la numele unui călugăr Mateiu, care împreună cu Chiriac, prieten al său ar fi fugit din Transilvania din cauza persecuţiilor religioase şi naţionale şi s-ar fi aşezat pe pârâul Mădeiului ridicând un schit în locul unde şi astăzi se cheamă „La Chilii”. Lor li s-ar fi adăugat şi alţi călugări: Candrea şi Streju.

După un timp Chiriac şi-a făcut chilie separată pe muntele vecin cu Bistriţa care şi astăzi îi poartă numele, Candrea a trecut pe versantul drept al pârâului Mădei numit jgheabul lui Candrea, iar Streju şi-a făcut chilie la gura pârâului Strejii.