Vegetaţia şi modul de utilizare a terenurilor

         Condiţiile climatice specifice, alcătuirea complexă geologică şi diversitatea formelor de relief sunt factori care influenţează vegetaţia acestei zone. 
Avându-se în vedere predominaţa reliefului înalt, poderea maximă în acest areal a Carpaţilor Orientali o reprezintă pădurile care sunt o resursă naturală importantă pentru populaţia din această zonă. O mare parte a regiunii este acoperită cu păduri ce aparţin etajului boreal (molidişuri). Molidişurile sunt alcătuite din molid asociat cu brad alb şi pin. Pe văile cursurilor principale mai apar mesteacănul, paltinul, plopul şi scoruşul de munte. Arbuştii sunt reprezentaţi prin zmeur, soc şi coacăz. Ferigile împreună cu speciile de pedicuţă şi muschii de pământ dau fiinţă covorului vegetal. Plantele ierboase mai frecvente sunt macrişul iepurelui, părăluţa de munte, coada cocoşului şi multe altele. Păşunile şi fâneţele şi terenurile arabile au un caracter de mozaicare, primele având o extindere mai mare în partea nordică estică a spaţiului montan, în timp ce spre sud-vest au o extindere mai mică, iar arabilul este folosit mai ales pentru cartof şi porumb. 
Practicile rele au condus în prezent, la reducerea suprafeţei agricole prin însămânţarea cu lucernă.                                                                                                                                           

Arbuşti ornamentali
Trandafiri:  
de dulceaţă 
altoiţi 
buchetari 
agăţători 
liliac , iasomie, tuia, iasomie, cuişor 

Flori, plante ierboase
Anuale: busuioc, flori cojocăreşti, gălbinele, mac, toporaş, zorele (bună dimineaţa), nemuritoare, boncioi.
Bianuale: pansele, nalbă (rujă)
Perene: bujor, ghiocei, laleaua, gladiola, ciuboţica cucului, gherghina, crini albi, galbeni (barba împăratului), stânjenei, narcise, cerceluşi, mărită-mă mamă, dumitriţe, crizanteme, brumărele.
  
Plantele din zonă 
Plantele cultivate 
cereale: porumbul; 
pomi fructiferi: măr, păr, prun, vişin, cireş, nuc, caiş, dud; 
arbuşti fructiferi: zmeur, afiniş, coacăz roşu (păltinel), coacăz negru; 
legume: morcov, cartof, varză, roşii, pătrunjel, mărar, fasole, hasmaţuc, nap, sfeclă; roşie, leuştean, salată, ceapă, usturoi, tarhon, cimbru, lobodă, tomate, spanac, păstârnac, iasomie. 
Plante din flora spontană (sălbatice) 
Plante inferioare 
alge verzi (mătasa broaştei); 
muşchiul de pământ; 
ciupercile- mucegaiul alb şi verde albăstrui; 
ciuperci cu pălărie si parazite; 
parazite- picinginea; 
mana cartofului; 
mana cepei.
Plante superioare fără flori
Ferigile 
feriga mare; 
feriguţa; 
limba vecinului; 
feriga de câmp (ţolul lupului); 
coada calului, barba ursului se găseşte în locurile umede şi se foloseşte ca plantă medicinală sub formă de ceai şi unele băi.
Familia leguminoase 
caractere generale- rădăcina pivotantă cu nodozitătţi, bacteria fixatoare de azot; 
frunze compuse, flori alcătuite din 5 petale; 
leguminoase cultivate- fasole, mazăre, bob, trifoi, lucernă; 
leguminase spontane- măzărichea, trifoiul alb, roşu, mărunt galben, ghizdei, vătămătoare. Acestea se ântâlnesc prin fâneşe şi au o mare putere de hrănire pentru animale (conţin multe proteine). Proteinele sunt necesare la animalele gestante. Leguminoasele îmbogăţesc solul în azot şi de aceea în agricultură se practică rotaţia culturilor. Uscarea fânului cu leguminoase nu va face prea tare deoarece se scutură frunzele. Unele sunt folosite ca plante medicinal ex. salcâmul. Unele au nectar şi sunt bune la albine- salcâm, trifoi alb, măzărichea, ghizdei.
Plante superioare cu flori 
coniferele (răşinoase) sunt plante lemnoase adică arbori şi arbuşti; 
arbori- molid, bradul alb, pin, larice, tuia, tisa, duglas (la ocol); 
arbusti- enupărul, jneapănul.
Coniferele au flori dar nu fac fruct, adică au sămânţa dezvelită.
Florile coniferelor au forma unui con şi sunt de două feluri bărbăteşti (mici) şi femeieşti (mari). Seminţele formate în florile femeieşti nu au fruct în jurul lor, sunt dezvelite. Au în schimb o aripioară pe cere o poartă uşor în vânt şi ajută la răspîndire. Cel mai răspândit este molidul care are rădăcinile la suprafaţa solului motiv pentru care vânturile puternice îl poate smulge şi răsturna.
Pomi fructiferi (plante superioare cu sămânţa închisă în fruct)
În zonă la noi se cultivă o diverstate de pomi fructiferi. Excepţii face piersicul
Mărul- se întâlneşte pe lângă gospodăriile populaţiei sub formă de diverse soiuri dar se întâlneşte şi strămoşul sălbatic- măr pădureţ.
Soiuri de măr cultivat- ionatan, mere domneşti, reneateag. Soiurile de măr se pot răspândi numai prin altorire şi mai rar prin marcotaj. Altoirea constă în secţionarea unei porţiuni de tulpină de la planta mamă iar în această secţiune numită port altoi se introduce o ramură sau un mugure de la soiuri de valoare. Planta astfel altorită va produce un fruct de bună calitate. La altoi nu se pot amesteca speciile. Excepţii fac părul şi gutuiul. În acelaşi copac  în coroană se pot pune mai multe specii. Anual merii şi ceilalţi pomi fructiferi se curăţă, adică se taie ramurile uscate, mlădiţele lacome, cele care sunt la umbră, precum şi cele care încurcă la cules. Tăierile se fac în uscat, cu excepţia nucului în verde.
Arbuşti
Sunt plante lemnoase de talie mică
Salbatici- măceş, jneapăn, enupăr, zmeuruş, mur, afin, merişor, soc, călin, cruşin, alun, cununiţă, salbă moale, lemn cânesc
Cultivaţi ornamentali- trandafir, liliac, iasomie, măril lui Adam, tuia (cimişir), ederă, cuişor, burmuz
Cultivaţi fructiferi- zmeuruş, coacăz roşu şi negru. viţă de vie
Dintre cei fructiferi, coacăzul negru este foarte valoros şi este ridicat în vitamina c.
Cei ornamentali se cultivă în faţa caselor sau se folosec ca gard viu.
Cei sălbatici au valoare medicinală, şi toţi la un loc contribuie la întărire solului şi la combaterea eroziunii.
            Plantele toxice din zonă
Brânduşa, omagul, cucuta, mătrăguna, lăcrămioara, lemnul câinesc, piciorul cocoşului, spânzul, feriga. Aceste plante trebuie să le evităm iar în caz ca au fost culese trebuie să ne spălăm pe mâini. Animalele se feresc din instinct.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu